Raport privind rezultatele studiului despre violența în școală

Prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar constituie o premisă importantă pentru crearea unui climat propice desfăşurării activităţilor instructiv-educative, satisfacerii trebuinţelor de siguranţă sub multiple aspecte.
Fenomenul de violenţă privit în ansamblu este unul complex, având caracteristici particulare specific tipului de violenţă despre care vorbim.

1. Justificarea cercetării

Studiul răspunde unei nevoi de cunoaștere a dimensiunii, formelor de manifestare și cauzelor fenomenului de violență în clasa de elevi / în școală, necesară elaborării unei strategii de prevenire și ameliorare. Cercetarea este, astfel, un pas absolut necesar, un argument util în vederea sensibilizării unui public cât mai larg și o condiție a mobilizării resurselor în vederea abordării violenței în școală, în contextul proiectului Tineri Fără Etichete – proiect de promovare a diversității în școala românească. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați pagina www.tinerifaraetichete.ro.

2. Obiectivele cercetării

În accepțiunea prezentei cercetări, violența în școală cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente precum: violență verbală și psihologică (poreclire, tachinare, amenințare, hărțuire), violență fizică, comportamente care intră sub incidența legii (consum/comercializare de droguri, furt), ofensă adusă statutului/autorității cadrului didactic, comportament deviant în relație cu școala. Opțiunea pentru această definiție a fost impusă de considerațiile unor specialiști în domeniu care apreciază că formele mai “ușoare” de manifestare reprezintă “stadii incipiente” ale fenomenelor grave de violență, precum și de caracterul explorator al cercetării, fapt ce a presupus identificarea variatelor forme de violență școlară, indiferent de “nivelul de gravitate” a conduitelor respective.

Pornind de la această definiție, obiectivele cercetării au fost următoarele:

  •  Evaluarea dimensiunilor fenomenului de violență în clasa de elevi/școală;
  • Identificarea situațiilor de violență școlară și elaborarea unei tipologii a fenomenului;
  • Identificarea cauzelor generatoare ale violenței în școală;
  •  Elaborarea unui set de recomandări, destinate cadrelor didactice și părinților, , precum și implementarea unor proiecte educaționale cu scopul de ameliorare a fenomenului violenței în școală.

Metode și tehnici de cercetare utilizate

Ancheta prin focus-group-uri

Această metodă a fost utilizată în scopul evaluării dimensiunii fenomenului de violență în școală și al evidențierii perspectivei pe care elevii, părinții și profesorii o au asupra acestui fenomen.
Întrebările discutate în cadrul focus-group-urilor a vizat următoarele aspecte:

  • Tipurile manifestărilor de violență; locul desfășurării; actorii implicați și intensitatea/frecvența acestora;
  • Factorii de risc și cauzele violenței (individuale, familiale, școlare, de context social).

La întâlnirile de fous-group-uri au participat un numar de 118 persoane, dintre care: 24 parinti, 40 profesori si 54 elevi din cele 4 licee participante: Colegiul de Marina ” A.I.Cuza” din Constanța, Colegiul “Dobrogea”

3. Populația investigată

Ancheta prin focus-group a fost adresată elevilor, părinților și profesorilor din liceele selectate spre parteneriat în cadrul proiectului Tineri Fără Etichete – proiect pentru promovarea diversității în școala românească.

4. Prezentarea rezultatelor

  • Formele violenței între elevi

Un prim nivel de analiză a violenței școlare – înainte de explorarea tipurilor concrete de manifestare a acesteia – ia în considerare sistemul de relații la nivelul cărora se manifestă, operând o distincție între următoarele forme:

  • Violența între elevi;
  • Violența elevilor față de profesori;
  • Violența profesorilor față de elevi.

Forma cea mai frecventă este considerată a fi violența între elevi, aceasta manifestându-se “des” sau “foarte des”. Celelalte două forme sunt considerate ca situații “rar” întâlnite, atât ca frecvență, cât și ca număr ale celor care le manifestă; ultima mențiune este valabilă în special cu privire la cadrele didactice.

Cele mai frecvente forme de violență elev-elev țin de domeniul violenței verbale: certuri, conflicte, injurii. Acestea sunt incluse în categoria manifestărilor “obișnuite”, a “violenței ascunse”, tolerate în mediul școlar.

Un alt tip de comportament violent care se manifestă frecvent între elevi vizează jignirile cu referire la trăsăturile fizice sau psihice ale colegilor. Ponderea acestuia poate fi explicată prin specificul vârstei adolescenței. Această “perioadă ingrată” este marcată de multiple transformări corporale și psihologice, care susțin dezvoltarea imaginii de sine, iar adolescenții devin mai atenți și mai critici cu privire la diferite caracteristici fizice sau psihice, proprii sau ale celorlalți. Ca urmare, apar și situații conflictuale referitoare la aceste aspecte, în relaționarea cu ceilalți elevi: jigniri legate de ritmurile diferite de dezvoltare fizică (rămânere în urmă sau puseuri de creștere, comparative cu media), ironizarea unor trăsături fizice sau psihice specifice anumitor elevi etc. În acest context, putem considera asemenea comportamente nu ca etichetări, ci ca simple manifestări determinate de specificul vârstei.

Un alt comportament neadecvat al elevilor în școală este violența fizică, menționată cu pondere relativ slabă. Acest comportament apare frecvent fie între elevii din aceeași clasă, fie între elevii din clase diferite, de același nivel școlar. Sunt și situații în care anumiți elevi sunt victime ale unor “găști” din școală sau din afara școlii. Ca și în cazul altor forme de violență între elevi, cauzele violenței fizice – “expresie culturală a frustrării în spațiul școlii” – pot fi diverse: reacția elevilor la impunerea forțată a autorității de către alți elevi; lipsa unei “culturi a jocului”, ceea ce face ca jocul să se transforme în agresivitate fizică; trăsăturile specifice vârstei (nevoia de liberatate și de manifestare a propriei individualități, de impunere într-un grup, inclusiv prin violență fizică); apariția unor “găști” ca manifestare a subculturilor școlare; proveniența din medii socio-familiale și culturale foarte diferite sau defavorizante etc.

În ponderi mai reduse au fost menționate și alte forme de violență între elevi, care țin de domeniul agresivității verbale cu referire la aspecte precum: situația socio-economică a elevilor, apartenența religioasă sau cea etnică a acestora. Jignirile între elevi cu privire la situația socio-economică sunt exprimate direct (“sărăntocule”) sau iau uneori forme auxiliare (cuvinte jignitoare la adresa părinților acestora sau a profesiilor lor).

  • Când și unde se manifestă violența între elevi?

Formele diferite ale violenței între elevi se manifestă diferit în contexte diferite. Chestionați fiind cu privire la locul și timpul când apar comportamente neadecvate între elevi, aceștia consideră că formele de violență prezentate anterior se manifestă cel mai des în timpul recreațiilor școlare. Pauza presupune un timp și un spațiu în care elevii nu se află sub stricta supraveghere a cadrelor didactice și oferă posibilitatea relațiilor directe între elevi .

Comportamentele violente între elevi se manifestă și după programul școlar. Faptul că situațiile de agresivitate în aceste contexte sunt frecvente constituie un semn de întrebare cu privire la securitatea elevilor în spațiul școlii.

Situațiile de violență în spațiul din imediata vecinătate a școlii, după finalizarea orelor, se manifestă cu o pondere ridicată și pune în discuție cooperarea instituțiilor de la nivelul comunității pentru combaterea și prevenirea fenomenului de violență școlară și, implicit, prestigiul școlii la nivelul comunității.

  • Cine față de cine este violent?

Un alt aspect a fost cel referitor la tipurile de elevi între care apar manifestări de violență. Cele mai fecvente situații de violență se întâlnesc între elevi din aceeași clasă și între elevi din clase diferite, de același nivel școlar; una din premisele apariției sunt deseori inadecvate, comunicarea cu elevii este redusă, iar în unele situații se manifestă tratamentul discriminatoriu aplicat anumitor copii.

În ceea ce privește manifestarea atitudinilor ironice față de profesori, cel mai adesea acestea au ca obiect calitatea prestației didactice (competențele științifice, modalitățile de evaluare, stilul didactic al profesorului) sau diferite alte aspecte: trăsături de personalitate, caracteristici fizice, stilul de vestimentație.

În investigație au fost semnalate și situații de falsă violență a elevilor:

  • Cazuri în care atitudinile elevilor au fost catalogate pe nedrept de către profesori ca fiind ironice, acestea fiind în realitate specifice unei relații pedagogice mai democratice, în contradicție cu modelul tradițional de relaționare profesor-elevi (de exemplu, solicitarea unei argumentări din partea profesorului privind nota acordată, întreruperea discursului profesorului cu întrebări pentru lămurirea unor neînțelegeri etc.); au fost elevi care au declarat că se întâmplă frecvent ca profesorii să îi sancționeze pentru faptul că au pus întrebări neașteptate sau incomode);
  • Cazuri în care atitudini și comportamente obiective ale profesorului au fost percepute și interpretate în mod eronat de către unii elevi (este vorba de “violența subiectivă”, resimțită); aceștia răspunzând în consecință tot cu comportamente neadecvate.

O a treia categorie de comportamente violente ale elevilor față de profesori cuprinde comportamente agresive evidente, care presupun agresiune verbală și fizică: gesturi sau priviri amenințătoare, injurii, jigniri, amenințări verbale, loviri și agresiune fizică. Aceste forme de violență se manifestă cu o frecvență mai slabă decât celelalte.

Ca o concluzie putem afirma că violența elevilor față de profesori este o realitate a școlii, fapt care reprezintă un semnal de alarmă asupra calității climatului școlar și al relațiilor pedagogice și, implicit, asupra întregii vieți școlare.

  • Violența profesorilor față de elevi

Formele de comportament neadecvat al profesorilor menționate cu frecvența cea mai mare de către elevi se referă la: ignorare/neacordare de atenție, injurii/jigniri. De asemenea, mulți dintre elevi au declarat că în școala se întâmplă uneori ca unii dintre profesori să îi ironizeze pe elevi, să îi insulte sau să îi umilească prin utilizarea unor expresii inadecvate. Făcând referire la propria lor persoană, unii elevi au declarat că au fost umiliți și înjurați de către profesori, iar foarte puțini elevi au fost victimele agresiunii fizice.

Evaluarea neobiectivă a fost menționată ca un comportament neadecvat al profesorilor de către o parte dintre elevii chestionați. Privită la nivel general, evaluarea școlară este un proces complex, atât prin natura aspectelor măsurate (cunoștințe, competențe, atitudini etc.), precum și prin varietatea factorilor care influențează acest demers. Activitatea de predare-învățare din școală rămâne încă una centrată pe out-put, pe elementele de ieșire, pe rezultate – pe care pun accent atât profesorii în activitatea didactică, cât și elevii și părinții acestora, care sunt mai ales interesați de notă. Ca urmare, luarea în considerare și a altor caracteristici decât achizițiile elevilor în plan cognitiv – progresul elevilor raportat la perfrmanțele anterioare, situația clasei de elevi raportată la alte alte clase, efortul de învățare depus de elevi, atitudini și motivația învățării etc. – este un demers catalogat deseori ca evaluare neobiectivă și avatajare/dezavantajare în notare. Pe lângă aceste situații, se regăsesc și “efectele perverse” ale evaluării, fie alte variabile (tipul de relație al profesorului cu un anume elev, insuficienta dezvoltare a competențelor de evaluare, lipsa unor criteria naționale de notare etc.)

Un alt tip de comportament neadecvat al profesorilor față de elevi menționat se referă la agresiunea non-verbală. Aceasta ia uneori forme mai ușoare – ignorarea mesajelor elevilor și neacordarea de atenție acestora -, care nu caracterizează o relație optimă profesor-elev și constituie bariere în comunicarea didactică. Faptul că elevul nu este considerat un partener real de comunicare, iar mesajele din partea acestuia nu sunt luate în considerare reduce procesul didactic la o simplă activitate de transmitere de cunoștințe și încalcă principiile pedagogice.

Există situații mai puțin frecvente în care agresiunea non-verbală a profesorilor se exprimă în forme mai grave: gesturi, priviri amenințătoare, însoțite de atitudini discriminative și marginalizarea unora dintre elevi. Asemenea comportamente trebuie să constituie un semnal de alarmă deoarece au implicații grave atât asupra climatului școlar, cât mai ales asupra elevilor, influețând negativ stima de sine, reducând motivația pentru învățare, transformând școala într-un spațiu de insecuritate pentru aceștia.

Excluderea de la ore este un comportament frecvent întâlnit în școală, considerat de către profesorii care recurg la acesta ca pedeapsă pentru elevi. Cauzele care-l determină pe profesor “să îl dea afară” pe un elev de la o activitate didactică pot fi diverse: indisciplina elevilor; faptul că elevii nu și-au rezolvat anumite sarcini de lucru, în activitatea din clasă sau de acasă. Excluderea de la ore poate conduce însă la diferite forme de violență a elevilor, fie din cauza lipsei de supraveghere pe timpul excluderii (fuga din școală în timpul programului, indisciplină în spațiul școlii etc.), fie ca reacție la pedeapsa primită (scăderea motivației pentru învățare, refuzul de a participa la activitățile viitoare, absenteismul școlar în situațiile în care nu și-au îndeplinit obligațiile școlare).

Comportamentul neadecvat al profesorilor față de elevi ia rareori forma violenței fizice.

Manifestată sub formă ușoară sau prin comportamente mai grave, violența profesorilor față de elevi este condamnabilă în spațiul școlii și contravine oricăror principii de educație.

  • Cauze ale violenței în școală

Una din ipotezele care a stat la baza studiului a fost aceea că violența în școală este generată de multiple cauze și factori de influență, ale căror efecte se cumulează și potențează reciproc, conducând la apariția unor astfel de fenomene sub variate forme de manifestare.

În vederea identificării acestor cauze, cercetarea a adoptat două niveluri de analiză:

  • Analiza diferitelor caracteristici și a determinanților specifici elevilor cu manifestări de violență (caracteristici individuale, determinanți socio-familiali și de mediu școlar), propunându-ne, astfel, identificarea unora dintre factorii de risc în apariția violenței;
  • Analiza opiniilor diferitelor categorii de actori ai educației privind cauzele violenței în școală, urmărindu-se, în același timp, gradul de conștientizare și de implicare în ameliorarea fenomenelor de violență.

Factorii individuali

La nivel individual, factorii care afectează potențialul de comportament violent al elevilor includ caracteristici biologice, psihologice și sociale.

a) Factorii biologici

Copiii care au suferit diverse tipuri de influențe sau traume, fie în perioada uterină, fie în momentul nașterii, pot avea particularități neurologice cu potențial ridicat de violență. Complicațiile la naștere, ca și istoria părinților, se dovedesc a fi factori predictivi pentru comportamentul deviant ulterior al unui individ, clasându-l în categoria victimelor genetice și eludându-l de responsabilitatea individuală. De asemenea, se consideră că, printre factorii de personalitate și cei cu expresie comportamentală care caracterizează copiii violenți, cei mai importanți și cu mai mare relevanță sunt: impulsivitatea, hiperactivismul, controlul de sine absent sau insuficient, deficitul sau problemele de atenție.

b) Factorii psihologici

Literatura de specialitate menționează o serie de atribute ale elevului cu comportament violent, cum sunt: nivel scăzut de încredere în sine; nevoia de dominație și control; forța fizică; valorizarea agresivității în rezolvarea conflictelor; mecanisme specifice de a face față provocărilor; empatie scăzută; impact social ridicat, dar neacceptat; abilitare socială.

În analiza trăsăturilor de personalitate și a influențelor acestora asupra comportamentului copiilor și tinerilor, cele mai frecvente variabile luate în considerare sunt tendințele temperamentale și structurile de personalitate. Conceptul central care definește orice individ violent, indiferent de vârstă, este impulsivitatea.

Așa numita criză a adolescenței se referă, pe de o parte, la negarea de către adolescent a identității sale de copil – de care se desparte cu dificultate – și, pe de altă parte, la revendicarea unei noi identități care să-l includă în lumea adulților. Această tranziție, considerată de adulți ca fiind uneori violentă complică relațiile între părinți și copii și, la nivel general, între adulți și copii. Este lesne de înțeles că nevoia de putere și prestigiu corelează puternic cu refuzul anonimatului și cu dorința de a se diferenția de colegi prin autoafirmare agresivă.

Proiecția elevilor violenți în viitor, modul în care ei își concep viața, resursele lor de optimism, bucuria de a trăi, ca și gândirea pozitivă sunt semnificativ diferite față de cele ale elevilor non-violenți. Toate acestea le generează un sentiment de solitudine și, până la urmă, de neincludere în grupul-clasă. Ei sunt mai suspicioși în relațiile cu colegii și, adesea, cu prietenii. La elevii violenți, în comparație cu cei non-violenți, este prezentă o stare de resemnare și chiar pesimism – probabil consecutivă percepției dificultății lor de a-și construi o imagine de sine coerentă și în acord cu norma socială – ei afirmând că acceptă lucrurile care nu se pot schimba. Atâta vreme cât nu au încredere în propria lor persoană, pare firesc ca ei să considere că nu pot să-și schimbe viața, pentru că acest lucru s-ar putea întâmpla doar dacă ar dispune de alte strategii de coping.

Investigația de față a demonstrat că elevii violenți declară preferința pentru activități libere, motivația pentru evenimente și acțiuni violente fiind puternic afirmată și valorizată. Ei sunt semnificativ mai atrași de vizionarea unor filme violente și de angajarea în jocuri violente pe calculator, în raport cu elevii non-violenți. Preferința pentru aceste activități este strâns legată de satisfacerea nevoii de acțiune, de alternanță a actelor care compun acțiunea și de ritm, caracteristici esențiale ale situațiilor violente. Caracterul interactiv, solicitând participarea, răsplătind pe jucător și răspunzându-i nevoii de căutare de senzații tari și suspense, face ca elevul violent să găsească în jocurile video o actiitate atractivă, mai mult decât alți copii de vârsta lui, din cauza impulsivității sale, care poate fi astfel eliberată.

Atașamentul elevilor față de însemnele puterii, exprimată prin valorizarea violenței, explică nevoia și setea lor de recunoaștere socială prin singura lor miză: forța fizică. Conform rezultatelor investigației, mulți dintre elevii violenți afirmă că cei care nu știu să se bată sunt fraieri, atribuind astfel violenței fizice o conotație pozitivă și dezirabilă.

Datele anchetei de față arată că elevii violenți, în comparație cu cei non-violenți, tind să adopte cu mai mare ușurință comportamente adictive exprimate prin consumul de tutun, alcool și droguri. Preferința și adoptarea unor comportamente adictive în adolescență este explicată prin atracția adolescenților către comportamente de tip adult, exprimând tendința lor de a se include cât mai timpuriu în categoria matură, negându-și statutul prezent.

În comparație cu elevii non-violenți, elevii violenți manifestă un grad scăzut de empatie pentru că ei tolerează cu plăcere nu numai vizionarea scenelor de violență din filme și participarea la scene virtuale de violență prin exersarea jocurilor video, dar își și asumă un rol activ, prin însăși violența pe care o provoacă și o trăiesc.

Rezultatele studiului au arătat că elevii violenți, care utilizează violența ca mod de relaționare, nu sunt doar autori ai violenței, ci și victime ale violenței altora. Ca atare, ei nu sunt exceptați de a avea și rolul de victimă.

Există o corelație semnificativă între a fi violent și a fi victimizat, ceea ce ne face să credem că adoptarea comportamentului violent poate fi și consecința unei provocări sau, pur și simplu, o formă de apărare sau de retaliere.

Relațiile cu părinții constituie un factor important care diferențiază elevii violenți de cei non-violenți, primii afirmând într-o proporție mai mare că sunt privați de afectivitate și resimt carențe afective în mediul familial. În mod paradoxal, părinții sunt cei care victimizează cel mai mult copiii.

Dimensiunea de gen în violența școlară

Analiza datelor statistice evidențiază faptul că formele grave de violență școlară sunt prezente în cazul ambelor genuri, dar cu o frecvență mult mai ridicată în cazul băieților. Aceleași diferențe pe genuri se constată și din analiza datelor privind cazurile elevilor-victime ale violenței. Studii în domeniu arată că băieții, mai frecvent agresori, sunt și mai des victimele colegilor decât fetele. Diferențe pe genuri apar și în ceea ce privește motivațiile și cauzele privind manifestările de violență.

De exemplu, se consideră că băieții intră înb conflicte sau se bat mai ales pentru afirmarea masculinității, pentru status într-un grup, pentru rivalitate; fetele manifestă același comportament de violență fizică pentru raporturi în plan afectiv, fie de concurență (pentru o notă, pentru atenția aceluiași băiat etc.), fie pentru apărarea unor relații de prietenie. Ca urmare, putem conchide că există o dimensiune de gen a fenomenului de violență școlară, care trebuie luată în considerare atît în ceea ce privește considerarea unor comportamente ale elevilor ca fiind violente, precum și în elaborarea măsurilor decorectare și prevenire a unor astfel de cazuri în spațiul școlar.

c) Cauze familiale

Cei mai importanți factori de natură familială generatori ai violenței elevului sunt:

  • climatul socio-afectiv din familie;
  • tipul familiei;
  • condițiile economice ale familiei;
  • dimensiunea (talia familiei);
  • nivelul de educație al părinților.

Climatul socio-afectiv din familie este definit de relațiile între părinți, atitudinea părinților față de copil versus atitudinea copilului față de familie ș.a. Nivelul scăzut al coeziunii familiale reprezintă un factor care poate declanșa comportamentele violente la copii.

Dezvoltarea copiilor într-un mediu familial în care relațiile dintre părinți sunt dominate de neînțelegeri frecvente, conflicte grave, în care sunt expuși la acte de violență favorizează preluarea unor modele de conduită agresivă pe care le transpun în alte contexte, în alte sisteme de relații și în primul rând în școală, în relațiile cu colegii și profesorii.

Atitudinea părinților față de copii (afecțiune, îngrijire, supraveghere etc.) influențează, de asemenea, conduita copiilor. Privarea de afectivitate în primii cinci ani de viață, de exemplu, reprezintă un risc pentru dezvoltarea comportamentului delincvent la copii. Este cazul, în special, al copiilor instutționalizați, separați de mamă în această etapă de vârstă, la care se pot produce tulburări emoționale greu recuperabile. Acest risc există și pentru copiii care trăiesc în propria familie, dar nu beneficiază de un climat afectiv securizant.

Atitudinea copiilor față de părinți este de multe ori rezultanta atitudinii și comportamentului părinților, a modului în care aceștia reușesc sau nu să ofere sprijin și afecțiune copiilor, să comunice cu ei, să se implice în viața și problemele lor fără să încalce o anumită “autonomie” a acestora, să impună o anumită “disciplină parentală”, anumite reguli fără ca ele să fie foarte rigide, permissive sau inconsistente., ci să reprezinte un echilibru între autoritarism și permisivitate excesivă.

Reacțiile atitudinale ale copiilor pot fi și consecința situării acestora într-un mediu familial dominat de acte de violență la care asistă sau le acd victim, unii dintre ei dezvoltând concomitant sau consecutive atitudini negative față de părinți și conduit violente.

Atitudinile negative ale copiilor și tinerilor privind familia pot fi interpretate și din perspectiva etapelor de dezvoltare psihofiziologică a copilului și adolescentului. La această vârstă are loc un proces de construire, recunoaștere și impunere a unei noi identități, proces care implică dorința de emancipare a adolescentului. Acesta îl face să pretindă să se exprime independent, să poată fi el însuși, să se valideze și să se impună ca realitate distinctă, să fie recunoscut, acceptat și apreciat ca atare de ceilalți. Într-o primă fază, adolescentul apelează la calea cea mai simplă: refuzul deschis de a se supune și afișarea cu orice preț a independenței sale.

Tipul familiei – Studiile în domeniu arată că fenomenele de violență ale copiilor apar, în special, în cazul familiilor dezorganizate prin divorț și mai puțin în cele în care a survenit decesul unuia dintre parteneri. Prevalența delincvenței în familiile dezorganizate este cu 10-15% mai mare decât în familiile organizate.

Condițiile economice ale familiei constituie unul dintre factorii care pot genera fenomene de violență. Rata ridicată a șomajului, ponderea mare a forței de muncă slab calificată au repercusiuni asupra condițiilor economice ale familiilor care populează o zonă.

Dimensiunea familiei reprezintă un alt factor asociat comportamentelor violente/nomn-violente ale copiilor. În familiile cu mai mulți copii există riscul unei gestionări și monitorizări defectuoase a relațiilor intrafamiliale și a comportamentului minorilor. Riscul unei conduite violente sau a unor dificultăți de adaptare există și la copilul unic. Acest risc apare ca urmare a unei atitudini supraprotectoare a familiei și a capacității mai reduse a copilului de a se adapta la alte contexte, la alte sisteme de relații cum sunt și cele presupuse de mediul școlar.

Nivelul de educație al părinților – Un rol important în adaptarea/inadaptarea școlară a copiilor și succesul sau eșecul lor școlar, precum și în apariția sau prevenirea manifestărilor de violență, îl are statutul socioprofesional și cultural al familiei, dependent, la rândul său, de nivelul de educație. Incompatibilitatea dintre cele două modele – al familiei și al școlii – poate produce bulversări ale sistemului de valori pe care copilul le-a asimilat în familie. Copilul provenit dintr-un mediu defavorizat va intra în conflict cu stilul cognitiv și normele vehiculate de școală, acestea fiind diferite de cele ale mediului de origine și pe care el și familia sa le valorizează, “confruntarea” dintre cele două modele și sisteme de valori generând inadaptare școlară, atitudini de refuz, proteste, eșec.

În cazul unor familii cu nivel mai redus de educație sunt posibile și anumite tendințe de nonvalorizare a educației, atitudini rezervate față de școală, reprezentări negative privind rolul și importanța educației. Familiile nu realizează relația dintre nivelul de instruire și situația socio-economică, accederea la niveluri mai înalte de educație nu constituie, în percepția lor, o garanție pentru succesul profesional. Astfel de atitudini și reprezentări ale părinților sunt transmise de cele mai multe ori și copiilor, cu consecințe în planul motivației și al rezultatelor școlare.

Aprecieri de genul “la școală se învață multe lucruri nefolositoare”, “școala este o pierdere de timp” ale elevilor care nu provin din familii cu nivel redus de educație ar putea fi interpretate ca o reacție la apariția unor modele de succes nefondate pe un nivel înalt de educație, dar și ca o atitudine critică la adresa școlii.Aceasta, deoarece școala nu este suficient adaptată la nevoile individuale de educație ale elevilor, nici la cerințele pieței forței de muncă , situație care face dificilă inserția profesională a tinerilor absolvenți, implicit manifestarea unor rezerve față de capacitatea școlii de a asigura succesul profesional și social.

„Diagnosticul” cazurilor consiliate trimite, cel mai frecvent, la cauze precum: existența unor relații conflictuale și comportamente violente în familie, lipsa/insuficienta preocupare a părinților pentru copil, apartenența la familii dezorganizate / monoparentale, nivelul scăzut al condițiilor material ale familiei (sărăcia), carențe ale climatului afectiv ș. a.

O cauză de “dată mai recentă” pare a fi lipsa de supraveghere a copiilor în situațiile în care ambii părinți lucrează în străinătate. Incidența conduitelor violente ale copiilor în cazul acestor familii este evidențiată de analiza factorilor de risc în inducerea acestui fenomen. Astfel de situații sunt semnalate tot mai frecvent nu numai drept cauze ale violenței, dar și ale eșecului și abandonului școlar, la rândul lor factori de risac ai violenței. Când “părăsirea temporară” a copiilor intervine în cazul unor familii defavorizate socio-economic, cultural, educațional, riscul apariției unor astfel de problem este cu atât mai mare. Pentru unele dintre aceste familii, în căutare desurse care să le permit ameliorarea condițiilor de trai, educația copiilor trece în plan secundar, persoanele în grija cărora rămân copiii (bunici, alte rude) manifestând, de asemenea, de multe ori, atitudini rezervate față de școală și o implicare mai redusă în educația copiilor în familie și/sau prin școală.

Scăderea autorității părinților este efectul agregat al acțiunii mai multor factori cu a căror influență se confruntă părinții, printre care putem enumera: timpul insuficient acordat copiilor, lipsa comunicării între părinți și copii, lipsa unei coerențe între practicile educative ale părinților, particularitățile specifice vârstei adolescenței când influența cercului de prieteni este mai mare decât cea a părinților datorită orientării adolescentului spre lumea de dincolo de cercul familial, acțiunea puternică a mass-mediei ce promovează alte valori și modele decât cele din familie, lipsa unui climat afectiv securizant, stabil și alți factor ice compromit recunoașterea de către copii a părinților ca instanțe de autoritate.

Analiza prezentată evidențiază faptul că violența în școală nu poate fi explicată, prevenită, ameliorată sau combătută fără a examina și mediul familial, acesta având un rol evident în dezvoltarea copilului și a mecanismelor de autocontrol al impulsurilor violente.

d) Cauze ale comportamentului inadecvat al cadrelor didactice

O primă cauză menționată de elevi se referă la provocările din partea acestora. Ca urmare, violența profesorilor este considerată doar un răspuns la violența elevilor, aceștia din urmă fiind de fapt actorii agresivi în spațiul școlii. Ne-am putea gândi la “provocări indirecte” din partea elevilor, și anume: dezinteres față de învățare, rezultate școlare slabe, eșec scolar, atitudinea indiferentă sau chiar negativă a părinților față de școală. Aceste aspecte determină insatisfacția profesională a cadrelor didactice și, indirect, comportamente neadecvate ale acestora în spațiul școlii.

Frecvența ridicată cu care este menționată cauza referitoare la deficiențele de comunicare poate fi explicată prin faptul că tema comunicării educaționale nu a reprezentat o prioritate a programelor de formare inițială și continuă a cadrelor didactice, deși este considerată o competență important în standardul ocupațional al acestei profesii. Ca urmare a barierelor comunicării didactice, apar diferite comportamente neadecvate ale profesorilor, precum: etichetări ale elevilor, neluarea în considerare a elevului ca partener de discuție, agresiune verbal etc.De altfel, mulți dintre profesori recunosc faptul că practică asemenea comportamente în relația cu elevii, dar fără a le considera manifestări neadecvate, ci simple soluții de răspuns la agresivitatea verbal a elevilor.

O altă cauză a comportamentelor neadecvate ale profesorilor față de elevi a fost lipsa competențelor de management al clasei. Carențele în dezvoltarea competențelor de management al clasei au un impact direct asupra relației profesor-elevi, determinant din partea cadrelor didactice: impunerea forțată a autorității, dificultăți în relaționarea cu elevii, utilizarea unor stiluri didactice “magistrocentriste” sau de tip “laissez-faire”, ineficiente din punct de vedere educațional.

Caracteristicile de vârstă ale elevilor, aflați în plină perioadă a adolescenței, constituie premise pentru manifestarea unor comportamente specifice și solicită din partea profesorilor competențe pe măsură „pentru a stăpâni clasa” (creșterea autonomiei în relația profesor-elev, considerarea elevului ca partener real de dialog, utilizarea unor strategii didactice mai democratice etc).

În aceeași categorie a competențelor cadrelor didactice este menționată drept cauză a comportamentelor neadecvate insuficienta pregătire psihopedagogică a acestora. Lipsa competențelor psihopedagogice determină o insuficientă cunoaștere a personalității elevului și are consecințe directe asupra calității activității didactice prin: incapacitatea adaptării demersului educative la particularitățile de vârstă ale elevilor, alegerea de strategii de predare și evaluare ineficiente, relații professor-elev deficitare etc.

O a treia categorie de cauze ale comportamentului violent al profesorilor se referă la nivelul scăzut de motivație a cadrelor didactice pentru profesia lor. Studiile de specialitate evidențiază faptul că nivelul de motivare a cadrului didactic și tipul de motivație – intrinsic sau extrinsic – influențează în mod direct eficiența activității educaționale. Astfel, se consideră că un profesor motivat pentru activitatea sa va fi mai eficient în organizarea și desfășurarea activității de predare-învățare și va determina, indirect, un nivel crescut al motivației elevilor.

Alte cauze ale comportamentelor neadecvate ale profesorilor față de elevi sunt: stresul și oboseala cadrelor didactice, experiența didactică insuficientă, lipsa vocației pentru profesia de cadru didactic, lipsa continuității în activitatea unor cadre didactice la aceeași clasă.

e) Cauze induse de contextul social

În opinia elevilor, mass-media reprezintă unul dintre factorii cei mai influenți asupra comportamentului acestora, atât prin valorile pe care le promovează, cât și prin consecințele asupra modului de petrecere a timpului liber. Programele TV și filmele care promovează modele de conduit agresivă sau violență, jocurile video cu conținut agresiv sunt, în opinia celor intervievați, factori de risc în potențarea comportamentului violent al elevilor.

Influența grupului de prieteni și a anturajului din afara școlii (“găștile de cartier”) sunt considerate ca fiind foarte importante în ierarhia cauzelor care conduc la apariția violenței în spațiul școlii.

f) Activități și măsuri de prevenire a violenței inițiate sau organizate de școală

Principalele tipuri de activități de prevenție a fenomenelor de violență menționate de elevi și propuse sunt următoarele:

  • Acțiuni de conștientizare de către elevi a efectelor negative ale violenței: ore de consiliere și orientare cu tematică anti-violență, dezbateri privind necesitatea respectării R.O.I.;
  • Organizarea de activități culturale cu implicarea elevilor de etnii și vârste diferite;
  • Dezbateri tematice organizate cu elevii;
  • Activități extrașcolare;
  • Consilierea unor elevi care au comis acte de violență;
  • Asigurarea

g) Cum sunt sancționați elevii violenți de către școală?

Conform declarațiilor elevilor investigați, cele mai frecvente modalități utilizate pentru sancționarea comportamentelor violente sunt: observația individuală, mustrarea “publică” și mustrarea scrisă. Cu o frecvență mai redusă sunt utilizate mustrarea scrisă, eliminarea de la cursuri și pedepsele fizice.

h) Cum sunt asistați elevii violenți de către școală?

Un număr important de situații de violență sunt lăsate spre a fi rezolvate exclusiv de către diriginți sau psihologul școlar. Dirigintele și psihologul școlar sunt persoanele care asigură într-o măsură foarte mare, conform celor declarate de elevi, asistență elevilor cu manifestări de violență sau cu dificultăți de adaptare la regulamentul școlar.

5. Recomandări

* Intervenții la nivel individual

  • Identificarea timpurie a elevilor cu potențial violent și a cauzelor care pot determina manifestări de violență a acestora, prin implicarea cadrelor didactice;
  • Valorificarea intereselor, aptitudinilor și capacității elevilor care au comis acte de violență prin implicarea acestora în activități școlare și extra-școlare;
  • Identificarea și asistarea elevilor care au fost victime ale violenței școlare prin implicarea cadrelor didactice, a părinților;

* Recomandări privind familia

  • Identificarea unor părinți-resursă care să se implice în activitățile de prevenire sau în rezolvarea cazurilor de violență existente;

* Recomandări privind școala

  • Elaborarea unei strategii coerente de prevenție și intervenție, care să fie fundamentate pe diagnoza situației existențe și să fie incluse în planul de dezvoltare instituțională;
  • Intervenții la nivel curricular:
    o dezbaterea, în timpul orelor de dirigenție, a situațiilor de violență petrecute în școală sau în vecinătatea acesteia și încurajarea exprimării opiniei elevilor privind aceste situații și posibile căi de soluționare;
    o valorificarea temelor relevante pentru problematica violenței referitoare la drepturile și îndatoririle elevului, libertate și normă, decizie și consecințele deciziilor etc.;
    o derularea de programe și activități extrașcolare pe tema combaterii violenței șolare (de exemplu: săptămâna anti-violență, jocuri, concursuri, expoziții tematice, întâlniri cu specialiști care să prezinte în mod interactive teme legate de violența școlară la care să participle elevi, cadre didactice, părinți);
  • Sensibilizarea profesorilor față de problematica violenței prin activități de formare derulate la nivel local: cercuri pedagogice tematice, work-shop-uri, comisii metodice, schimburi de experiență;
  • O bună cunoaștere a psihologiei vârstelor de către cadrele didactice și studierea chiar de către elevi a acestei discipline școlare constituie posibile modalități de prevenire și rezolvare a situațiilor conflictuale determinate de unele comportamente ale elevilor.

* La nivel comunitar

  •  Dezvoltarea de parteneriate ale școlii cu alte instituții la nivel local – poliție, jandarmerie, ONG-uri – pentru siguranța deplasării elevilor și pentru crearea unei vecinătăți lipsite de pericole privind integritatea fizică și psihologică a elevilor.

Raport întocmit în urma desfășurării focus-group-urilor organizate în cadrul proiectului, cu contribuția colaboratorilor din liceele partenere: Colegiul de Marina ” A.I.Cuza” din Constanța, Colegiul “Dobrogea” Castelu, Grup Școlar Cumpăna, Liceul Tehnologic “Ion Bănescu” din Mangalia. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați pagina www.tinerifaraetichete.ro.


Lasa un comentariu